Despre Noi PDF Imprimare Email

A.L.E.G. este o asociaţie înfiinţată în 2004 pentru promovarea egalităţii de gen şi eliminarea tuturor formelor de violenţă şi discriminare între bărbaţi şi femei. Suntem punct focal al reţelei europene Women Against Violence Europe (WAVE), membri ai organizaţiei internaţionale AWID, iar pe plan naţional membri ai Coaliţiei Naţionale Împotriva Violenţei.


 

Obiective:

În domeniul egalităţii de gen

Principiu

Egalitate nu înseamnă „la fel”, ci „diferit, dar de valoare egală”.

Obiectiv

Combaterea stereotipurilor de gen şi comportamentelor discriminatorii prin activităţi educative şi campanii publice, adresate în special copiilor şi tinerilor, atât fete cât şi băieţi.

În domeniul prevenirii şi combaterii violenţei

Principiu

Violenţa împotriva femeii este manifestarea unor relaţii inegale de putere între femei şi bărbaţi şi include violenţă domestică, agresiune sexuala, trafic de persoane, hartuire sexuală etc (Conventia Consiliului Europei pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice şi Violenţei Împotriva Femeii). Pentru prevenirea violenţei credem că e important să lucrăm atât cu femeile, cât şi cu bărbaţii.

Obiectiv

    • Sprijinirea victimelor violentei şi a copiilor lor pentru depăşirea situaţiei prin psihoterapie, consiliere juridică şi alte forme de asistenţă.

    • Reducerea toleranţei la violenţă in societate, prin campanii publice de conştientizare si activităţi educative

    • Imbunatatirea interventiei in cazurile de violenta prin activitati de training, networking şi lobby

 

Viziune

Eu aleg cum îmi definesc rolul de femeie/bărbat în familie şi societate

Aleg să-i las şi celuilalt aceeaşi libertate

Aleg să nu tolerez şi să nu practic violenţa

Aleg să nu fiu o victimă

 

Finantatori

2008 - 2010:

Global Fund for Children: 32.000 $

Global Fund for Women: 12.000 $

Programul European GRUNDTVIG derulat in România prin ANPCDEFP: 15.000 EUR

Programul European DAPHNE: 8400 EUR

Body Shop Foundation: £5000

American-Romanian Partnership for Gender Equality: 1000 $

2011:

Global Fund for Children ($13.934)

Global Fund for Women ($16.000)

Uniunea Europeană - Programul Tineret in Actiune (9785 Euro)

Consiliul Judeţean Sibiu (5000 lei)


blog comments powered by Disqus
 

Limba

Română (România)French (Fr)English (United Kingdom)

Finantatori

Global Fund for Children

Global Fund for Women

Coalitii si retele

A.L.E.G. este:

Parteneri

Carti, romane si povesti pentru toti, asa cum le vad eu, asa cum le vedeti voi.

www.incunabula.ro

Directia Generala pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu

Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Sibiu

Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong

Sibiu 100%

 

Traducator interpret autorizat:

www.protraduceri.com

Built and hosted by:

www.sgvulcan.com

Login

Pentru a putea folosi toate functiile site-ului nostru trebuie sa va autentificati.



Daca doriti un cont contactati-ne.

Free template 'Colorfall' by [ Anch ] Gorsk.net Studio. Please, don't remove this hidden copyleft!